El este capul trupului, al Bisericii. El este începutul, întâiul născut dintre cei morți, pentru ca El să aibă primul loc în toate lucrurile. (Coloseni 1:18)

 

Cuvântul lui Dumnezeu spune că Hristos este capul, iar noi, biserica, suntem trupul Său. Aşadar, Hristos şi biserica sunt una. Hristos şi cu tine sun­teţi una! Nu poţi spune că Dumnezeu Îl vede pe Hristos, capul, ca fiind perfect, dar vede trupul Său ca fiind imperfect sau că Hristos este acceptat, dar trupul Său nu este acceptat. Măsura acceptării lui Iisus de către Dumnezeu este măsura acceptării tale de Dumnezeu!

Aşadar, nu are logică să spunem că trupul este bolnav, dar capul este bine, că trupul trăieşte în lipsuri, dar capul este bogat sau că trupul este plin de stres, dar capul este în odihnă. Prietene, ceea ce Iisus este înaintea lui Dumnezeu, şi tu, trupul Lui, eşti. Cum este El, aşa eşti şi tu în lumea aceasta (1 Ioan 4:17)!

Astăzi, Dumnezeu vrea să îţi asumi dreptul asupra faptului că Hristos este capul tău. Începe să crezi că toată desăvârșirea Lui şi plăcerea şi bucuria pe care El le aduce inimii Tatălui, El le-a pus în contul tău. Vei începe să realizezi că, după cum Iisus este o aromă plăcută înaintea Tatălui, la fel eşti şi tu!

Cu cât începi să vezi mai mult că eşti una cu Hristos, cu atât mai mult iţi vei da seama de faptul că El îţi alocă resurse pentru orice nevoie ai avea chiar acum. Dacă eşti bolnav în trupul tău, Hristos, capul tău, îţi dă din sănătatea şi vindecarea Lui şi ţie. Dacă îţi lipsește înțelepciunea, Hristos, capul tău, îţi da din înţelepciunea Lui şi ţie. Dacă ai vreo lipsă, Hristos, capul tău, îţi dă bogățiile Lui extraordinare.

Preaiubitule, primeşte această revelaţie bogată a faptului că tu şi Hristos sunteţi una. Nu poţi fi niciodată despărțit de Hristos, capul tău, de la Care vin toate proviziile pentru trupul tău – toată puterea, înțelepciunea, resursele şi sănătatea. Aşadar, declară: „Cum este El, aşa sunt şi eu în această lume!”

 

Măsura acceptării lui Iisus de către Dumnezeu
este măsura acceptării tale de către Dumnezeu!

Destinat Să Domnești Devoțional – Joseph Prince