7Suportă toate, [simple_tooltip content=’1 Chiar dacă aș vorbi în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar nu am dragoste creștină, devin ca o aramă sunătoare sau un chimval răsunător.

2 Și chiar dacă aș avea dar de profeție și înțeleg toate misterele și toată cunoașterea, și chiar dacă aș avea toată credința încât să mut munții, dar nu am dragoste creștină, nu sunt nimic.

3 Și chiar dacă aș împărți toate averile mele să hrănesc săracii, și chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, dar nu aș avea dragoste creștină, nu mi-ar folosi la nimic.

4 Dragostea creștină este îndelung-răbdătoare și plină de bunătate; dragostea creștină nu invidiază; dragostea creștină nu se laudă, nu se îngâmfă,

5 Nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie repede, nu gândește să facă rău,

6 Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

7 Suportă toate, crede toate, speră toate, îndură toate.

8 Dragostea creștină nu se sfârșește niciodată. Dar profeții dacă ar fi, se vor sfârși; limbi dacă ar fi, vor înceta; cunoaștere dacă ar fi, se va duce.

9 Căci cunoaștem în parte și profețim în parte;

10 Dar când vine ce este desăvârșit, atunci ce este în parte va fi desființat.

11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, înțelegeam ca un copil, gândeam ca un copil; dar după ce am devenit bărbat, am înlăturat cele copilărești.

12 Căci acum vedem întunecat, ca într-o oglindă; dar atunci față în față; acum știu în parte, dar atunci voi cunoaște așa cum sunt și eu cunoscut.

13 Și acum rămân acestea trei: credință, speranță, dragoste creștină; dar cea mai mare dintre acestea este dragostea creștină.’](1 Corinteni 13:1-13)[/simple_tooltip]

 

Majoritatea oamenilor au acceptat, fără să pună întrebări, că există restricții în ceea ce privește cât de mult să îi iubești pe ceilalți. Este ca și cum ne construim un gard și spunem, „Pot să accept orice în aceste limite, dar sunt anumite limite peste care nu pot trece. Până la urmă sunt doar un om!”

Este adevărat că suntem oameni, iar oamenii au limitări, dar nu este adevărat că suntem doar oameni. Partea din noi, născută din nou, este supranaturală și plină de dragostea lui Dumnezeu, care poate suporta toate lucrurile. Uită-te la Iisus. El a iubit și I-a cerut lui Dumnezeu să-I ierte pe cei care L-au răstignit. Apoi Ștefan a dovedit că orice credincios ar putea umbla în aceeași dragoste când i-a iertat pe cei care l-au ucis cu pietre. Dumnezeu le-a dat tuturor credincioșilor capacitatea de a acționa în acest fel de iubire. [simple_tooltip content=’Și fiți buni unii cu alții, compătimitori, iertându-vă unii pe alții precum și Dumnezeu, pentru Hristos, v-a iertat pe voi.’](Efeseni 4:32)[/simple_tooltip]

Dragostea lui Dumnezeu nu are nici o limită în ceea ce poate suporta, crede, spera și îndura. Puterea sa de susținere este nelimitată. Cei care spun că nu mai pot suporta, dezvăluie pur și simplu că încă nu s-au bazat pe iubirea supranaturală a lui Dumnezeu. Au iubit din dragostea lor naturală și umană.

Vreau să te încurajez astăzi. Există o sferă infinită de dragoste a lui Dumnezeu care nu va eșua niciodată. Nu trebuie decât să privești dincolo de tine, către Domnul, și să primești dragostea Sa supranaturală. El vrea să umbli în dragostea Sa mai mult decât tine.

Nu îți asculta carnea, diavolul sau pe alte persoane care se justifică cum că sunt limite în ceea ce privește cât de mult îi poți iubi pe ceilalți. În schimb, inspiră-te din felul lui Dumnezeu de dragoste, din interiorul tău, care poate să îndure toate lucrurile. Dacă lași dragostea Lui să curgă prin tine, vei avea o capacitate nesfârșită de a-i iubi pe ceilalți.