2zicând: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi pe om nu-l respecta. [simple_tooltip content=’1 Şi le-a spus şi o parabolă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat şi să nu obosească,
2 zicând: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi pe om nu-l respecta.
3 Şi era o văduvă în cetatea aceea, şi ea venea la el, spunând: «Răzbună-mă faţă de împotrivitorul meu»!
4 Şi el n-a vrut pentru un timp, dar după aceea şi-a zis în sine: «Chiar dacă de Dumnezeu nu mă tem şi pe om nu-l respect,
5 totuşi, pentru că văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină mereu să mă necăjească».”
6 Şi Domnul a spus: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept!
7 Şi Dumnezeu nu-i va răzbuna pe aleşii Săi, care strigă către El zi şi noapte, deşi rabdă îndelung pentru ei?
8 Vă spun că le va face dreptate curând. Dar, când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?”
9 Şi a zis şi parabola aceasta unora care se încredeau în ei înşişi că sunt drepţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi:
10 „Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
11 Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni care sunt lacomi, nedrepţi, adulteri sau chiar ca acest vameş.
12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte dobândesc».
13 Şi vameşul, stând la distanţă, nu voia nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, spunând: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!»
14 Vă spun, mai degrabă acesta a coborât acasă îndreptăţit, decât celălalt. Pentru că oricine se înalţă pe sine va fi smerit; şi cel care se smereşte va fi înălţat“.
15 Şi Îi aduceau şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei, dar ucenicii, văzând aceasta, îi mustrau.
16 Dar Isus, chemându-i la Sine, a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.
17 Adevărat vă spun, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, nicidecum nu va intra în ea.”
18 Şi un mai-mare al poporului L-a întrebat, spunând: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa eternă?”’](Luca 18:1-8)[/simple_tooltip]
În istorisirea lui Iisus despre văduvă și judecătorul nedrept, El nu a spus că Tatăl nostru este nedrept și nici nu ne-a spus să-L cicălim pe Dumnezeu până când Îl epuizăm și El îndeplinește cererile noastre doar pentru a scăpa de noi! Iisus punea în contrast pur și simplu voința lui Dumnezeu de a răspunde rugăciunilor noastre cu lipsa de voință a judecătorului nedrept de a răspunde cererii acestei femei.
Nu numai că avem un Dumnezeu care este un judecător drept și care îi va răzbuna pe aleșii Săi cu viteză, dar Îl avem și pe Iisus ca Reprezentant sau Avocat. El face întotdeauna mijlocirea pentru noi. Adversarul nostru (diavolul) ne acuză în permanență și ni L-a reprezentat greșit pe Dumnezeu (judecătorul). Acest lucru ne poate determina să renunțăm și nici să nu pledăm cazul nostru lui Dumnezeu, deoarece ne îndoim că El ne va răspunde.
A învăța că trebuie să-L păcălim pe Dumnezeu până când El face ceea ce vrem ca El să facă nu este o teologie bună. Iisus a declarat că Tatăl nostru nu este un judecător nedrept, la care trebuie să persistăm în a face ceea ce este bine. Satan ne-a înșelat să credem că Dumnezeu nu este dispus să răspundă rugăciunilor noastre, iar Iisus a combătut această înșelăciune cu această parabolă. El ne-a încurajat să ne rugăm și să-L percepem pe Dunezezeu prin cunoașterea faptului că El ne iubește și dorește să ne binecuvânteze și să accepte solicitările noastre.
Acțiunile acestei văduve au fost lăudabile. Știa care sunt drepturile ei și a refuzat să i se răspundă cu un „nu.” Dacă poți fi atât de încrezător și hotărât atunci când ai de-a face cu persoane nedrepte, atunci poți fi mult mai încrezător atunci când ai de-a face cu Tatăl tău credincios. Poți avea încredere în El că întotdeauna vine în întâmpinarea nevoii tale astăzi.
