În aceeaşi oră Iisus a spus mulţimii: Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu bâte, ca să Mă luaţi? Şedeam zilnic cu voi, învăţându-vă în templu şi nu M-aţi prins. (Matei 26:55)

 

În acest verset, Iisus este arestat de gărzile Templului și le reamintește că este aceeași persoană care a predicat și a predat printre ei în ultimii trei ani. Chiar și atunci când este tratat ca un hoț comun, El le spune să-și amintească ce le-a spus. Cele patru evanghelii Îl arată pe El învățând de 43 de ori, predicând de 19 ori și predicând și învățând de 6 ori. Aceasta indică faptul că Iisus a petrecut de două ori mai mult timp predând decât predicând. Predicarea îi aduce pe oameni la Iisus, dar învățarea îi face ucenici. Iisus făcea ucenici, nu doar convertiți.

Cuvântul grecesc pentru ucenic înseamnă „învățăcel/elev” și indică „învățare prin efort,” sau ceea ce am numi „formare prin muncă.” Iisus a spus în Ioan 8:31: „Dacă stăruiţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei.” Oricine continuă să citească, să studieze, să mediteze și să asculte învățătura Cuvântului lui Dumnezeu este ucenicul lui Iisus.

„Religia închisorii,” unde unei persoane îi pare rău că a fost prinsă și vrea doar să iasă dintr-o situație proastă, nu va produce ucenicia adevărată. Acești oameni Îi dau viața lui Iisus, iar în momentul în care ies din închisoare, se întorc pe căile lor lumești. Ei nu sunt ucenici ai Domnului până când nu intră în biserică și se supun învățăturii Cuvântului.

Astăzi îți poți examina stilul de viață și poți vedea dacă acționezi sau nu ca și cum ai „religia închisorii,” sau dacă ești un adevărat ucenic al Domnului. Fiecare credincios poate fi atras și inspirat de un predicator, dar pastorul și ceilalți învățători sunt cei care îți vor aduce Cuvântul lui Dumnezeu în moduri în care inima ta îl va primi cu bucurie și va fi transformată. Învățătura Cuvântului este ceea ce va aduce stabilitatea adevărată și bucuria vieții tale în Hristos.