51Şi David a alergat şi a stat pe filistean şi i-a luat sabia şi a scos-o din teacă şi l-a ucis şi i-a tăiat capul cu ea. Şi, când au văzut filistenii că viteazul lor a murit, au fugit. [simple_tooltip content=’48 Şi a fost aşa: pe când se ridica filisteanul şi înainta şi se apropia în întâmpinarea lui David, David s-a grăbit şi a alergat spre linia de bătaie, în întâmpinarea filisteanului.
49 Şi David şi-a pus mâna în sac şi a luat de acolo o piatră şi a aruncat-o cu praştia; şi l-a lovit pe filistean în frunte şi piatra s-a înfipt în fruntea lui; şi el a căzut cu faţa la pământ.
50 Şi David, cu o praştie şi cu o piatră, a fost mai tare decât filisteanul; şi l-a lovit pe filistean şi l-a ucis; şi nu era nici o sabie în mâna lui David.
51 Şi David a alergat şi a stat pe filistean şi i-a luat sabia şi a scos-o din teacă şi l-a ucis şi i-a tăiat capul cu ea. Şi, când au văzut filistenii că viteazul lor a murit, au fugit.
52 Şi bărbaţii lui Israel şi ai lui Iuda s-au ridicat şi au strigat de bucurie şi i-au urmărit pe filisteni până în vale şi până la porţile Ecronului. Şi răniţii filistenilor au căzut pe calea spre Şaaraim, până la Gat şi până la Ecron.
53 Şi fiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor şi le-au prădat tabăra.
54 Şi David a luat capul filisteanului şi l-a dus la Ierusalim; şi armele sale le-a pus în cortul său.
55 Şi, când l-a văzut Saul pe David ieşind împotriva filisteanului, a zis lui Abner, căpetenia oştirii: „Abner, al cui este tânărul acesta?“ Şi Abner i-a zis: „Viu este sufletul tău, împărate, că nu ştiu.”
56 Şi împăratul a zis: „Întreabă al cui fiu este tânărul.”
57 Şi, pe când se întorcea David de la uciderea filisteanului, Abner l-a luat şi l-a adus înaintea lui Saul, cu capul filisteanului în mână.
58 Şi Saul i-a zis: „Al cui eşti, tinere?” Şi David a răspuns: „Eu sunt fiul robului tău Isai betleemitul.”’](1 Samuel 17:48-58)[/simple_tooltip]
Luptăm cu uriașii în fiecare zi, dar adesea facem greșeala de a renunța înainte de a finaliza bătălia. În loc să ne distrugem vrăjmașii, doar îi alungăm din fața ochilor noștri și îi lăsăm să se întoarcă pentru a lupta cu ei în altă zi. David a declarat: „I-am urmărit pe vrăjmaşii mei şi i-am ajuns şi nu m-am întors până nu i-am nimicit.” (Psalmul 18:37). Niciodată nu a fost ilustrat în viața lui David mai mult decât atunci când a luptat cu Goliat.
David avea o ură sfântă pentru inamicul său. Nu încerca doar să-l sperie, ci scopul lui era să-l omoare. David nu proba terenul; el a alergat spre Goliat! A azvârlit cu îndrăzneală piatra și Dumnezeu s-a asigurat că și-a atins ținta. Goliat, uriașul din Gath, a căzut cu fața la pământ înaintea ambelor armate. Dar David nu sfârșise încă.
Scripturile nu spun, dar Goliat poate că a fost sau poate nu a fost mort. Filistenii, care se uitau de pe dealurile din jur, nu au putut spune lucrul acesta cu siguranță; așa că David nu a lăsat nici o îndoială. A urcat deasupra uriașului, a tras sabia lui Goliat și i-a tăiat capul. Odată ce David a ținut capul gigantului în mână, în mintea celorlați nu a mai fost nici un dubiu vis-a-vis de cine era mort și cine a câștigat.
Biblia spune că Iisus a făcut același lucru diavolului. „A dezbrăcat de putere stăpânirile şi autorităţile şi le-a făcut de ruşine în văzul tuturor, triumfând asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:15). Astăzi tu mergi în victoria pe care El a obținut-o deja pentru tine. Dacă ai luptat cu ceva și ai obținut o ușurare, nu renunța până când nu experimentezi tot ce a ți se oferă prin moartea lui Iisus.
