O mare parte din ceea ce credem despre disciplină este inițiată de vechiul legământ. De exemplu, dacă crezi că disciplina lui Dumnezeu presupune pedeapsă de orice fel sau sub orice formă, trăiești în trecut. Nu ai văzut crucea [simple_tooltip content=’Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui şi prin rănile Lui suntem vindecaţi.’](Isaia 53:5)[/simple_tooltip].

Gândește-te! Dacă crucea a fost soluția finală de o singură dată pentru păcat, pe care epistola Evrei spune că este, atunci nu te-ai aștepta să găsești nici o scriptură în noul legământ care leagă păcatul de pedeapsa divină. Și într-adevăr, nu există nici unul – cu excepția acestui verset:

 

pentru că Domnul îl disciplinează pe acela pe care-l iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe care-l primeşte.“ (Evrei 12:6)

Deci, cum se încadrează biciuirea în tot ceea ce am spus despre cum Dumnezeu răspunde față de păcatul și greșelile noastre? Își bate Dumnezeu copiii sau nu?

 

Ce este biciuirea?

Cei care au trăit în primul secol erau familiarizați cu cel puțin două tipuri de biciuiri.

În primul rând, era forma evreiască de biciuire care a implicat aplicarea unui bici din piele pe umeri și pe piept. Această formă de biciuire a fost limitată de legea evreiască la 40 de lovituri. Acesta este motivul pentru care evreii au numit-o „patruzeci de lovituri fără una” – ei nu au vrut să riște de a încălca legea numărând greșit, așa că au redus deliberat numărul maxim de lovituri la 39! Legea a mai spus că numărul efectiv de lovituri ar trebui să fie proporțional cu crima. Cu toate acestea, Pavel a primit „patruzeci fără una” de cinci ori, neîncălcând nici o lege [simple_tooltip content=’De la iudei, de cinci ori am primit patruzeci de lovituri fără una.’](2 Corinteni 11:24)[/simple_tooltip].

Apoi, era biciuirea romană care era și mai rea. Aceasta era, de obicei, aplicată infractorilor înainte de executare și nu exista nici o lege care să limiteze numărul de lovituri aplicate. De fapt, dacă voiai să omori un om la stâlpul de biciuire, puteai să o faci cu un instrument vicios numit flagellum. Era un bici cu mai multe cozi, la capetele cărora erau metale multiple, și era folosit pentru a bate oamenii aproape de moarte, intrând profund în carne și smulgând-o de pe corp.

Indiferent dacă ai în minte versiunea evreiască sau varianta romană, biciuirea era o tortură. Astăzi societățile civilizate nu aplică astfel de modalități nici chiar celor mai răi criminali. Totuși, se pare că Dumnezeu o face copiilor Săi.

Este aceasta vestea bună?

 

Ne biciuiește Dumnezeu, într-adevăr?

Traducerea versetului 6 din Evrei 12 este una care într-adevăr îi înspăimântă pe creștini. Vedem „disciplina” și „corectarea,” despre care am vorbit, și nu este înfricoșătoare dacă o înțelegem în mod corect; dar apoi vedem biciul, pedeapsa și flagelul care sunt destul de dure.

Am văzut ce înseamnă să fii biciuit sau flagelat… Acest lucru nu este delicat, și totuși mulți creștini nu pun la îndoială această traducere, ci pur și simplu acceptă ideea că Dumnezeu ne bate cu biciul făcut din metale dacă am păcătuit. Însă dacă privim Biblia în ansamblu, trebuie să ne întrebăm: Este această traducere în contradicție cu Dumnezeu „nu-Și mai aduce aminte de păcatele noastre” [simple_tooltip content=’şi: „nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor.”’](Evrei 10:17)[/simple_tooltip], „cel care crede că nu este judecat” [simple_tooltip content=’Cel care crede în El nu este judecat; dar cel care nu crede a şi fost judecat, pentru că nu a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.’](Ioan 3:18)[/simple_tooltip] și „dragostea desăvârșită alungă toată teama” [simple_tooltip content=’În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită alungă frica; pentru că frica poartă cu ea chinul şi cine se teme nu este împlinit în dragoste.’](1 Ioan 4:18)[/simple_tooltip]?

Cuvântul original din greacă pentru biciuire este mastigoō. Este un verb care înseamnă „a biciui [flagela].” Este același cuvânt care descrie ceea ce Pilat I-a făcut lui Iisus [simple_tooltip content=’Atunci deci Pilat L-a luat pe Iisus şi L-a biciuit.’](Ioan 19:1)[/simple_tooltip].

Pot afirma că Dumnezeu niciodată, nicicând, nu Își biciuiește copiii Săi. Dar înainte de a vă da motivele, trebuie să afirm că fiecare comentator pe care l-am citit spune că o face. Toți spun lucruri de genul:

„Biciuirea” înseamnă literalmente a bate cu nuiaua sau a biciui [flagela] … și implică orice suferință pe care Dumnezeu o decretă … Pedeapsa lui Dumnezeu nu include numai „biciuirea” noastră, dacă putem spune așa,  pentru abateri specifice (dar chiar și aici cu ideea de remediere, nu de răsplată), dar de asemenea include și întreaga gamă de încercări și necazuri pe care le decretă în mod providențial și care lucrează pentru a mortifica păcatul și a cultiva credința, servind în cele din urmă la a ne face asemenea imaginii Fiului Său… Observați că „biciuirea” este la timpul prezent, ceea ce indică faptul că nu este un eveniment de o singură dată, ci poate fi așteptat în viețile celor care sunt cu adevărat copiii spirituali ai lui Dumnezeu. – Precept Austin

 

Dumnezeu ne biciuiește în mod repetat. Nu e minunat? Nu e de mirare că necredincioșii nu aleargă spre biserică când propovăduim lucruri de genul acesta.

 

Este un citat greșit

Având o concordanță la îndemână sau o Biblie cu trimiteri, poți observa că Evrei 12:6 citează Proverbe 3:11-12. Este un citat direct copiat din Vechiul Testament și adăugat în Noul Testament. Punând alături versiunea originală din Proverbe și versiunea din Evrei vedem diferențele:

Citatul Original din Proverbe 3:11-12 (VDC)

Copiat în Evrei 12:5-6 (VDC)

11 Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui.

12 Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!

„Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.

Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”

 

Potrivit lui Adam Clarke, teologul victorian, versetul tradus incorect este cel din stânga. Potrivit lui, Dumnezeu ne biciuiește în ambele testamente.

Problema cu interpretarea lui Clarke este că ea descrie o imagine a lui Dumnezeu total inconsistentă cu caracterul Său, așa cum a fost descoperit în Iisus. Care este cea mai bună traducere a Bibliei? Nu este Septuaginta – este Iisus! [simple_tooltip content=’care, fiind strălucirea gloriei Sale şi întipărirea Fiinţei Sale şi susţinând toate prin Cuvântul puterii Lui, după ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S-a aşezat la dreapta Măririi în cele înalte,’](Evrei 1:3)[/simple_tooltip]

Biciuirea provine din cuvântul ebraic „biqqoret,” ceea ce înseamnă să „cercetezi profund.” Clement, un învățat al Bisericii Primare (aproximativ 150-215 AD) și alții, credeau că Evrei a fost scris în ebraică și apoi tradus în greacă. Este interesant că mai mult de 150 de cuvinte folosite în Evrei nu apar în nici o altă epistolă. De fapt, unele expresii nu se găsesc deloc în greaca biblică sau clasică. În plus, caracteristicile literare ale epistolei reflectă uneori poezia ebraică. Deci, fie epistola Evrei ca și întreg, fie doar citatul modificat din Vechiul Testament al versetului 6, ar fi putut fi scrise în ebraică și apoi traduse în greacă. Aceasta ar însemna că autorul original a folosit cuvântul ebraic biqqoret, un cuvânt tradus ca „flagel” (mastigoo) în greacă. Ar însemna, de asemenea, că traducătorul nu a luat în considerare sau ar fi arătat părtinire față de sensul mai vechi al cuvântului biqqoret, care este „de a examina profund,” și astfel ajungem la o traducere îngrozitoare a faptului că Dumnezeu ne sfâșie trupul nostru până aproape de punctul morții.

Deci există atât dovezi istorice, cât și literare, că epistola (sau doar citatul modificat al Vechiului Testament) poate să fi fost scrisă în ebraică și mai târziu interpretată greșit folosind expresia „biciuire” (greacă mastigoo) în versetul 6. În mod coincident, cuvântul ebraic „biqqoret” provine din cuvântul „baqar” care înseamnă „a brăzda, a ara,” iar scriitorul cărții Evrei continuă în versetul 11 a spune că disciplina lui Dumnezeu „produce o recoltă de neprihănire și pace pentru cei instruiți de ea.”

În esență, Evrei 12 poate să transmită acest lucru: Dumnezeu cercetează adânc în viețile noastre pe măsură ce ne disciplinează, astfel încât să putem experimenta o recoltă a neprihănirii și a păcii.

Deci, în timp ce unii ar putea crede că Dumnezeu ne bate cu un bici, aș spune că Iisus a fost bătut în locul nostru și că „prin rănile Lui suntem vindecați.” Da, lui Dumnezeu Îi pasă de comportament, dar în loc să ne bată, El cercetează adânc în noi și ne îndreaptă spre calea cea dreaptă. Și am văzut în articolul trecut cum facel El acest lucru – prin Cuvântul Său.

 

Pentru a te ajuta să stabilești acest lucru în mintea ta, vreau să dau câteva motive pentru care Dumnezeu nu Îi biciuiește niciodată pe copiii Săi.

  1. În Biblie, cuvântul pentru flagel (mastigoō) apare de 7 ori în 7 versete. În fiecare verset, în afară de Evrei 12:6, este asociat cu pedeapsa nedreaptă dată de cei nedrepți asupra celor neprihăniți – fie Iisus [simple_tooltip content=’şi Îl vor preda naţiunilor ca să-L batjocorească şi să-L biciuiască şi să-L răstignească; şi a treia zi va învia.’](Matei 20:19[/simple_tooltip], [simple_tooltip content=’şi Îl vor batjocori şi Îl vor biciui şi Îl vor scuipa şi Îl vor omorî; şi după trei zile va învia.’]Marcu 10:34[/simple_tooltip], [simple_tooltip content=’şi Îl vor biciui şi Îl vor omorî şi a treia zi va învia.’]Luca 18:33[/simple_tooltip], [simple_tooltip content=’Atunci deci Pilat L-a luat pe Isus şi L-a biciuit.’]Ioan 19:1)[/simple_tooltip], fie celor care-L urmează [simple_tooltip content=’Dar păziţi-vă de oameni; pentru că vă vor preda sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor;’](Matei 10:7[/simple_tooltip]; [simple_tooltip content=’De aceea, iată, Eu trimit la voi profeţi şi înţelepţi şi cărturari; şi pe unii dintre ei îi veţi ucide şi îi veţi răstigni şi pe unii dintre ei îi veţi biciui în sinagogile voastre şi-i veţi persecuta din cetate în cetate;’]23:34)[/simple_tooltip]. Având în vedere acest context, a spune că Dumnezeu îi biciuiește pe fiii Lui implică faptul că Dumnezeu Se comportă ca un nedrept, ceea ce nu face.
  2. Contextul capitolului 12 este de a fi persecutat pentru credință (vezi Evrei 11). Este ceva distorsionat în a spune unui grup de credincioși care se confruntă cu amenințarea de a fi biciuiți (torturați) că Dumnezeu este Cel care îi bate. Autorul scrie că să îi încurajeze [simple_tooltip content=’3 Gândiţi-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoşi aşa mare împotrivire faţă de Sine, ca să nu obosiţi, descurajându-vă în sufletele voastre… 5 Şi aţi uitat de tot îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii: „Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El;’](Evrei 12:3,5)[/simple_tooltip]. Auzind că Dumnezeu este Cel care te persecută nu este încurajator. Este descurajator. Nu se potrivește contextului și nu are nici un sens.
  3. Dacă Dumnezeu ne biciuiește, atunci întristările din versetul 11 sunt întristările din urma biciuirii Lui. Dar întristările concrete ce le experimentau erau întristările (durerile) persecuției, nu a bolii sau orice altceva cu care L-ai putea acuza în mod greșit pe Dumnezeu că ți le-ar da. Credincioșii au fost întotdeauna persecutați pentru Evanghelie și, uneori, persecuția lua forma de biciuire [simple_tooltip content=’şi alţii au fost încercaţi prin batjocuri şi biciuiri, ba încă şi lanţuri şi închisoare;’](Evrei 11:36)[/simple_tooltip]. A citi Evrei 12:6 ca și biciuire, este ca și cum ai spune, „Dumnezeu te pedepsește pentru că tu crezi în El.”
  4. În vremurile biblice, biciuirea era rezervată pentru sclavi și infractori, nu pentru fii și cetățeni. Ambii, Iisus și Pavel, au fost biciuiți pe nedrept. Pavel nu spune niciodată: „Am fost biciuit pentru binele meu.” În schimb, el a rezistat biciuirii [simple_tooltip content=’Dar, când l-au întins pentru bicele de curele, Pavel i-a zis centurionului care stătea lângă el: „Vă este permis să biciuiţi un cetăţean roman şi necondamnat?“’](Faptele Apostolilor 22:25)[/simple_tooltip], la fel ca orice om liber.
  5. Evrei 12 spune că Dumnezeu ne disciplinează sau ne instruiește ca un tată. Nu cred că există nici un tată, bun sau rău, care îi biciuiește pe copiii lui așa cum L-au bătut romanii pe Iisus. Este o metaforă care nu se aplică la nici un nivel. Dumnezeu nu ne instruiește cu biciul. El ne crește, ne educă. Imaginea biblică a unui tată duhovnicesc este următoarea: „Și voi, părinții, nu vă provocați pe copiii voștri la mânie; ci aduceți-i în hrana și îndemnul Domnului” (Efeseseni 6:4, BTF). Biciuirea nu este creștere, educare.
  6. În Biblie, a existat un tată care a fost renumit pentru folosirea biciului și a nuielelor, și acesta era Solomon. Știm că a folosit nuiaua de corecție deoarece ne spune aceasta în Proverbe [simple_tooltip content=’Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte îl pedepseşte îndată.’](13:24[/simple_tooltip], [simple_tooltip content=’Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.’]22:15[/simple_tooltip], [simple_tooltip content=’13 Nu cruţa copilul de corectare, pentru că, dacă-l vei bate cu nuiaua, nu va muri. 14 Îl vei bate cu nuiaua, dar îi vei elibera sufletul din Locuinţa morţilor.’]23:14-15[/simple_tooltip], [simple_tooltip content=’Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale.’]29:15)[/simple_tooltip]. Solomon a avut, evident, o perspectivă tradițională cu privire la pedeapsa corporală; cu toate acestea, nici chiar el nu și-a biciuit fiii. El a spus că biciul este pentru cai [simple_tooltip content=’Biciul este pentru cal, frâul, pentru măgar şi nuiaua, pentru spinarea nebunilor.’](Proverbe 26:3)[/simple_tooltip].
  7. Iisus a întâlnit o mulțime de oameni care aveau nevoie de corecție și disciplină. Pe câți dintre acești oameni i-au biciuit Iisus? Pe cât de mulți i-a oprimat cu dureri, boală, încercări sau suferință? Zero.

S-ar putea să ai în minte ce s-a întâmplat atunci când Iisus a alungat negustorii din templu, cu toate oile și boii lor. Poate știi că vitele pot fi greu de mișcat fără o lovitură ascuțită pe spatele lor. Cred că pentru aceasta a folosit El biciul făcut din funii. Nu există nici o consemnare că Iisus a lovit vreodată pe cineva cu ceva.

 

Pentru a face sens cartea Evrei, trebuie să înțelegi că ea transmite două mesaje către două tipuri de oameni.

(i) Pentru cei nesiguri în privința harului lui Dumnezeu, mesajul este: „Vedeți să nu refuzați pe Cel ce vorbește” [simple_tooltip content=’Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,’](Evrei 12:25)[/simple_tooltip]. De-a lungul cărții Evrei, Dumnezeu îl atrage pe cei nelegiuiți la Sine, îndemnându-i să abandoneze auto-suficiența lor și să intre în odihna Sa.

(ii) Pentru cei care au intrat deja, mesajul este „apropiați-vă – accesează tronul harului cu încredere” [simple_tooltip content=’Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.’](Evrei 4:16)[/simple_tooltip].

Dar cel nelegiuit nu va veni și credinciosul nu se va apropia dacă ei cred că Dumnezeu îi așteaptă cu un bici de torturare. Aceasta nu este Evanghelia și nu este mesajul cărții Evrei.