Atunci l-a întrebat cu multe cuvinte; dar el nu i-a răspuns nimic. (Luca 23:9)
Când Irod L-a interogat pe Iisus, acesta a dezvăluit cât de smerit era El. lisus a refuzat să Se apere și S-a abținut să nu-Și stingă mânia împotriva omului ce l-a ucis fără sens pe Ioan Botezătorul, care era vărul Său și probabil unul dintre cei mai apropiați prieteni ai Săi. Datorită smereniei și ascultării Sale față de Tatăl, Dumnezeu I-a dat un nume care este deasupra oricărui nume din cer, pământ și sub pământ [simple_tooltip content=’9 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume,
10 ca în Numele lui Iisus să se plece orice genunchi, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de sub pământ,
11 şi orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Iisus Hristos este Domn.’](Filipeni 2:9-11)[/simple_tooltip]. Nu există nici o scutire pentru nimeni sau nimic din a intra sub stăpânirea lui Isus. El este Domnul TUTUROR.
Iisus nu numai că a fost înălțat mai presus de orice „ființă” care are un nume, dar este, de asemenea, înălțat deasupra oricărui „lucru” care are un nume. Dacă poți să numești ceva, Iisus este deasupra lui. Boala, sărăcia, depresia, furia, mașina ta, locul tău de muncă, familia ta – totul trebuie să-și plece genunchiul în fața numele lui Iisus.
Vine ziua când fiecare genunchi al fiecărui bărbat, femeie, copil, înger și demon se vor pleca și vor mărturisi că Iisus este Domnul. Fiecare om, indiferent de vârstă, se va pleca și va recunoaște stăpânirea lui Iisus Hristos. Aceasta este măsura puterii și autorității numelui lui Iisus.
Astăzi, dacă deja ți-ai plecat genunchii în fața Lui, nu numai că vei aștepta cu nerăbdare eternitatea alături de El, în ceruri, dar te vei putea bucura și de o viață minunată aici pe pământ, deoarece poți umbla în puterea Numele Său. Cu orice te-ai confrunta, trebuie să se supună numelui lui Iisus!